Andreea Iftime

Chestiuni despre chestionare .Random

2012-01-16T22:26:00.002+02:00

Sursa imagine: aici

In ultima vreme am tot avut onoarea de a-mi da cu parerea in diverse chestionare. Ambitiosii mei colegi masteranzi m-au considerat demna de a face parte din esantionul ales pt studiile lor si iata-ma zilele trecute meditand la fiecare intrebare si la fiecare varianta de raspuns. Trebuie sa stiti, sunt un respondent constiincios si tin la corectitudinea raspunsurilor mele.
Asa mi-am dat seama ca imi place sa mi se puna intrebari, pentru ca astfel sunt provocata sa ma autoevaluez, sa reflectez la un subiect pe care l-am ignorat pana acum. In fata multor chestionare ingenios construite de colegii mei, am realizat ca nu m-am intrebat cum as reactiona intr-o anumita situatie sau cat de sociabila ma consider, cate stiu de fapt despre cotidian sau despre ce se petrece in jurul meu. Am avut multe momente in care mi-am spus: "Uite ca la asta nu m-am gandit niciodata" si astfel, o simpla intrebare a fost prilej de un pic de meditatie, reluata in momentele in care mintea nu-mi este ocupata cu altele.
Si uite asa, am descoperit ca sunt o persoana destul de simpla, fara hobby-uri sau activitati iesite din comun, ba chiar ma mir ca prezint interes si ca ma incadrez in vreun esantion: nu sunt pasionata de tehnologie, de jocuri pe calculator, nu am n tipuri de conturi si nu fac n tipuri de tranzactii bancare, nu sunt interesata de mondenitati, branduri de haine, marci de dulciuri, nu calatoresc in strainatate. I keep a low profile:)
All in all, stiu ca inca nu s-a terminat perioada proiectelor pentru studenti si astept cu entuziasm noi ocazii de a-mi recunoaste cu sinceritate, defectele, slabiciunile si ignoranta pe anumite teme dar si sa-mi dau cu parerea, foarte sigura pe mine, in chestionarele colegilor:)

Dear Diary :)

2011-09-24T00:03:00.000+03:00

Am o punga de floricele care abia asteapta o seara libera cu un film bun.

..O gramada de treburi casnice care nu accepta amanare.

Am o bluza noua si eleganta care abia asteapta sa iasa la dans, in lumina difuza si fum de tigara.

Am vise mari care abia asteapta sa fie implinite.

Un blog care ma asteapta fidel si cuminte…

Am o multime de oameni dragi pe care abia astept sa-i vad si sa-i imbratisez

si..

mai am muult loc in suflet pentru oameni frumosi care sa-mi fie prieteni cu adevarat! :)

Fun!

2011-09-06T21:53:00.000+03:00

Da, sa zicem ca blogul a fost in vacanta. I-am dat liber de la ascultat atatea ganduri care-mi umplu mintea.

Si ca sa reiau sirul postarilor, m-am gandit ca o ocazie buna ar acum, cat inca mai sunt visatoare dupa un weekend de trei zile si o noapte de distractie.
Nu stiu daca e din cauza ca m-am pierdut in rutina sau pentru ca mai toata lumea e pe acasa, departe de Iasi, dar uite ca am uitat cum e sa dansez pana ma trezesc cu febra musculara..a doua zi..si a treia zi..
Mi-am amintit duminica de cat de bine merge o melodie buna si ritmata dupa o saptamana de munca.
Cum a fost posibil sa uit?
Febra asta musculara, dupa atata dans, e cea mai placuta oboseala pe care mi-o pot imagina :)
Imi promit ca nu mai pun distractia pe ultimul loc si ca o sa profit de fiecare ocazie de a pierde o noapte la o petrecere:D

Good luck to me!
Keep in touch!

Inceput de aprilie

2011-04-05T01:14:00.000+03:00

Aprilie se arata mofturos.
A inceput anost, intr-o zi de vineri de care ma despartea un geam urias si multa munca si de care nu m-am bucurat decat cateva ore, tarziu; un 1 aprilie care a trecut fara nici o pacaleala. Ca un Craciun fara brad...
Apoi un weekend cu vreme nehotarata si un soare trisor, un weekend prea scurt, sufocat de o saptamana plina si obositoare si amenintat de sosirea alteia, la fel de incarcata.
O zi de luni venita, iar, pe neasteptate, prea rapid, cu prea multe pretentii si griji, cu picuri de ploaie si vant rece, cu oameni plictisiti si un autobuz care vine greu.
Imi rasare adesea cate un zambet pe chip, sincer si naiv, sperand sa gaseasca un alt zambet, imi port mandra esarfa scandalos de colorata si vesela, caut primavara aceea din poezii, ghiocelul si raza de soare, cantecul pasarilor, poate-poate alung monotonia asta.
Dar inceputul de aprilie e mofturos...si nu pot sa-l inving singura.

Peekaboo!

2011-03-25T00:45:00.000+02:00

Hey there! Sunt eu, Andreea. Te-am prins din urma, Viitorule! Cat am alergat dupa tine! N-am crezut ca intr-o buna zi am sa reusesc sa te prind de o maneca! Si acum ca te-am prins, am sa te fac al meu. Am sa te iau si o sa te recompun, ca sa fii asa cum vreau eu, cu dimineti zambarete, cu multe lucruri de facut, cu multi oameni frumosi in jurul meu, cu fericire. Nu stiu ce planuri ai tu, dar mie nu-mi pasa. Esti in mainile mele acum si nu faci decat ce vreau eu. Gata cu surprize neplacute, cu zile proaste, cu vise date peste cap din cauza capriciilor tale. Acum tu depinzi de mine si nu eu de tine, pentru ca am crescut si am devenit puternica. Si trebuie sa ma asculti.
Dupa ce te asamblez, o sa te lustruiesc, pentru ca esti cam neclar...cam in ceata. Si cand termin si cu asta, vei fi un viitor frumos, asa cum te vreau si cum te merit, asa cum am muncit sa te construiesc. Si o sa te agat in rama deasupra biroului ca sa te privesc mereu, sa ma bucur de cat de frumos esti si sa astept ziua de maine cu certitudinea ca va fi pe placul meu.

Pierdut inspiratie.

2011-03-22T09:15:00.000+02:00

Si s-a dus inspiratia…sunt rea, mi-am abandonat blogul. Pluteste in deriva in panza mare a internetului, pierdut, uscat si ingalbenit…

Dar nu mai am inspiratie. Timp nici atat, dar poate ca nu lipsa timpului e problema.

Undeva, intre facultate si stagiu, intre organizatie si o intalnire cu o prietena de suflet, pe cand Copoul se razbuna sub pantofii mei cu tocuri, mai lung si mai abrupt ca niciodata, mi-am pierdut inspiratia. Poate am aruncat-o odata cu ultimul bilet compostat gresit, care m-a tinut in stres tot drumul de teama unui control...poate a fugit odata cu somnul meu, alungat de proiecte si petreceri.

Poate am uitat-o pe banca din Piata Unirii pe care m-am oprit sa-mi trag sufletul zilele trecute...o fi zburat cu porumbeii. Zarea i-o fi parut mai tentanta decat mintea mea aglomerata si haotica.

Poate inspiratia era pe foita aceea pe care mi-am scris numarul de telefon, distrata si confuza..si nici nu mai stiu bine cui am dat-o...si nici nu m-a sunat..

Oare am sters-o cu maneca bluzei, pe cand se ineca in rimel si lacrimi printre genele mele...cand am plans, atunci, pentru ca e lumea rea...?

Poate s-a furisat prin gaura de la captuseala gentii mele preferate si am avut-o cu mine tot timpul, doar ca era ascunsa...

Poate am savurat-o dintr-o suflare odata cu aerul primavaratic cu care am vrut sa-mi umplu sufletul.. daca e asa,inseamna ca e cuibarita in suflet si n-am s-o mai pierd niciodata, va astepta acolo pana cand ii voi darui un trup de litere si cuvinte....

Agenda la studenti

2011-02-27T22:21:00.000+02:00

Am observat ca multi dintre colegii mei vin la facultate cu agenda. O singura agenda. Aceeasi agenda. La fel faceam si eu. (Printr-o intamplare extraordinara mi-am facut rost de un caiet normal si de niste pixuri in al doisprezecelea ceas al studentiei).

Si mi-a trecut prin minte ca agenda aceea contine notitele de la toate cursurile si seminariile plus niste numere de telefon si o lista de cumparaturi. Da, agenda aceea ingramadeste toata studentia si spune povestea prezentelor la cursuri si la seminarii. Spune adevarul. 8 seminarii si primul curs :) Cumva, un semestru de studentie incape acolo cu succes :) Ca prin miracol. (Acest miracol al studentiei ma duce cu gandul la un altul: cum incap 5 oameni, sau mai multi, daca mai sunt si blatisti, cu catel si purcel intr-o camera de camin, timp de vreo 9 luni..).

Revenind la agenda...cam asta e semestrul. A fost si cazul meu de multe ori, dar se pare ca e o practica generalizata.

(Daca nu mai avem loc in agenda, nu mai venim la facultate? Ba da, dar nu scriem :D)

Ce ma intreb eu este de ce nu alegem caiete (ca doar sunt caiete speciale, se cheama caiete studentesti, probabil au fost gandite pentru studenti, tineri care merg la fiecare curs, vreo 6 materii in total in fiecare semestru, deci afacerea cu caiete studentesti ar trebui sa prospere...don’t think so). Mie imi par prea mari si incomode. Dar de ce nu alegem atunci un caiet mic sau niste foi albe ? Foile sunt destul de populare (desi se pot pierde sau amesteca..), iar caietul e chiar simpatic. Ambele insa pierde in fata maretei agende.

Am avut si eu agenda pentru ca mi se parea interesant sa scriu pe niste foi frumos legate, cu o coperta groasa branduita, eventual.(Romtelecom, Orange, X-ulescu). Cred ca astea erau motivele mele. Nu ma gandeam prea mult oricum.

Insa agendele sunt de obicei deja destul de..scrise, din momentul in care le cumparam, au data, ora, fiecare pagina are fel de fel de chenare pentru notite, pentru cursul valutar etc. Rolul primordial al agendei e sa scrii numere de telefon si intalniri, de aceea e organizata astfel.(Umila mea parere).

Randurile sunt destul de inguste..e foarte incomod sa scrii pe o agenda, daramite sa inveti din propriile notite!

Si totusi...o gramada de studenti folosesc agendele!

Avantajul paginilor deja scrise e faptul ca reprezinta o lectura buna atunci cand ne plictisim de mazgalit pe foaie cuvintele profului de la curs: ne mai uitam pe hartile de la finalul agendei, mai citim ora pe glob, capitalele tarilor, unitatile de masura. Un caiet nu are asa ceva. Dar dupa doua cursuri le stii si pe astea pe de rost.

Cred ca suntem intre copilarie si maturitate: ne atrag agendele frumos colorate, organizate, cu coperta eleganta, cu design deosebit, ne place ideea de a purta cu noi o agenda, insa cei mai multi dintre noi sunt prea mici (nu au intalniri peste intalniri, contracte importante de semnat,telefon de servici, secretara si amanta) ca sa aiba nevoie propriu zisa de ele, asa ca incearca sa le gaseasca o utilitate:D

Ei, mai sunt dintre noi care au o viata plina si au nevoie de planner insa asta e alta poveste...

Eu una am o colectie de agende si caut orice pretext sa le mazgalesc! :)

Muza mea, sesiunea

2011-02-11T19:59:00.001+02:00

sursa imagine: aici

E incredibil cat de mult ma poate inspira perioada examenelor. Si fiecare ocazie in care e vorba de invatat…adica de memorat. E ok sa fac teme, proiecte, sa ma documentez, dar urasc cand nota mea depinde de redarea exacta a ceea ce am memorat in graba si stresata cu cateva zile inainte..sau chiar in noaptea de dinainte! Nu mai am loc in creier, serios, trebuie sa sterg alte informatii ca sa introduc unele noi, in ritmul asta n-o sa mai stiu nici cum ma cheama.

In aceste perioade glorioase reusesc sa fiu foarte eficienta..in a face lucrurile pe care nu le-am facut in timpul semestrului. Bineinteles, lucruri care nu au nici o legatura cu examenele. Cum ar fi, sa-mi aranjez hainele frumos in dulap, sa-mi fac ordine printre cosmetice..chiar sa fac curatenie in camera. Sa scriu cateva comentarii pe facebook pentru prietenii cu care nu am mai vorbit de mult, sa le citesc blogurile, sa ma uit indelung in oglinda incercand sa observ vreun rid, numarandu-mi pistruii sau mandrindu-ma cu alunita(ca doar e beauty mark conform englezilor). Ba chiar, sunt atat de inspirata incat am numeroase idei pe care vreau sa le postez pe blog.

Ei si bineinteles ca parca mi se face foame. Nu e ok ce e in frigider, vreau sa gatesc ceva..nu neaparat rapid. De multe ori dupa ce mananc ma ia somnul....Cam greu una fara alta, mai ales in sesiune.

Si televizorul e atat de aproape...si am atata nevoie de superficialitatea si simplitatea lui..

E greu, nu reusesc sa ma asez...la masa, pe pat ?

Ehei, nu observasem urmele alea de pe perete..oare de cand or fi ? Hai sa incerc sa le sterg..cu o carpa umeda sau ceva..

Da, stand sa ma gandesc, sesiunea e o perioada productiva pentru mine: pantofii si hainele stau aliniate in ordine, cosmeticele vechi sunt aruncate, cele noi stau frumos pe raft, tenul este curat, prietenii multumiti de atentia pe care le-o acord. Si incet, incet, cu fiecare sesiune, imi dau seama ca ma pricep sa gatesc din ce in ce mai bine :D

P.S. N-am publicat articolul in sesiune ca sa nu dau un exemplu prost colegilor silitori :D

Lupta pentru… Adevar!

2011-01-28T23:08:00.005+02:00

Auzisem despre acest fenomen de la oameni mai intelepti si cu mai multa experienta de viata decat mine.

Auzisem ca in cele cateva luni in care nu mi-am vazut oraselul lupta luase o amploare nemaivazuta, cum nici nu-mi puteam imagina...

Insa nimic nu m-a pregatit pentru ce aveam sa vad ..

in fata unui supermarket din oras pe langa care trec des.

Treceam zilele trecute din nou pe acolo, ingandurata ca de obicei. Se insera, se facea din ce mai frig, insa in fata magazinului erau adunati o multime de oameni, pensionari din cate imi puteam da eu seama. Trotuarul era plin, oamenii erau grupati in bisericute si discutau aprins. Erau foarte multi! Mi-am spus ca s-a intamplat ceva neobisnuit in micul nostru orasel .Cu siguranta. Ca in ziua aceea in care se intrerupsese electricitatea in supermarket. Mi-am continuat drumul fara sa-mi treaca prin cap ce se petrecea de fapt cu adevarat.

Misterul l-am deslusit in seara asta cand am trecut prin respectivul supermarket (pentru o punga de pufuleti :)

Aceeasi multime de oameni, eu la fel de mirata. Cand deodata s-a facut lumina: toti asteptau Adevarul de seara. Bietul baiat care a adus ziarele abia a iesit din multimea de ..cititori entuziasmati si foarte agresivi! Mi-am dat seama in momentul acela ca e ceva timp de cand n-am mai citit Adevarul de seara, si ca nici nu o sa il citesc prea curand (doar daca am pile la cei care distribuie ziarul ca sa–mi pastreze un exemplar! In curand va fi o adevarata mafie! :P)

In urma cu cateva luni, ziarele erau aduse in interiorul magazinului, la intrare, NU se terminau dupa 5 minute (si criza economica parea sa ajunga la final...)

insa ceva s-a schimbat:

angajatii magazinului s-au vazut nevoiti sa mute afara locul special in care erau plasate ziarele pentru ca oamenii pur si simplu stateau cate jumatate de ora in magazin, incurcand pe toata lumea, doar ca sa astepte ziarul. Dupa semnele din ultima vreme, nici pe trotuarul destul de larg din fata magazinului nu mai este loc de trecut. Ar fi bine sa duca ziarele in afara orasului pe un teren deschis, atat de grava e situatia !

Oamenii se reped spre ziare, iau rapid si frenetic cateva exemplare, le pliaza si le pun in sacose. Se cearta intre ei. In mai putin de 5 minute totul se termina si trotuarul ramane pustiu.

Dar sunt 5 minute intense. Pentru mine e ceva incredibil. Nu inteleg ce ii motiveaza pe oamenii astia sa vina sa stea in frig cate 20 de minute (nu exagerez), sa se certe pentru un ziar. Daca isi doresc atat de mult sa fie informati si nu-si permit sa cumpere un ziar, s-ar putea uita la televizor sau asculta radioul....O fi calitatea articolelor atat de buna? Si totusi...

Oare au nevoie de ele pentru uz casnic? (invelit borcanul de muraturi, pus pe foc in soba, origami :D pentru cei mai creativi? ) Asta ma pune serios pe ganduri, poate ca ar trebui sa ma lupt si eu pentru niste ziare, cine stie ce moduri de utilizare s-au mai descoperit intre timp.

Poate ziarul de seara o fi un pretext de socializare pentru cei care se plictisesc pe-acasa.

Si totusi nu-mi pot explica de unde atata insufletire, motivatie si dorinta in lupta aceasta. Ce s-a schimbat in mintea oamenilor de asta vara si pana acum? Ma intriga!

Intr-o zi o sa-mi fac curaj si o sa ma bag si eu in vorba cu ei, poate aflu. E un fenomen interesant de studiat.

(Din discutiile cu alti botosaneni de-ai mei, se pare ca la fel se petrece si in alte cartiere, langa alte hypermarketuri.)

Henri de Toulouse-Lautrec

2011-01-24T10:28:00.006+02:00

Nume complet : Henri Marie Raymond de Toulouse-Lautrec-Monfa

(24 noiembrie 1864 – 9 septembrie 1901)

Pe Toulouse-Lautrec l-am descoperit intr-o excursie in orasul Albi de langa Toulouse, nu stiam prea multe despre el dinainte si nici nu incercasem sa aflu... Ma bucur insa ca am avut totusi ocazia de a nu ramane ignoranta in ceea ce-l priveste. M-a fascinat totul la acest pictor: viata lui, felul in care traia, stilul lui artistic, viziunea lui, indrazneala si pasiunea.

Este descendentul contilor de Toulouse si Lautrec si vicecontilor de Monfa. Dupa moartea fratelui sau mai mic, care nu a trait decat un an, parintii sai, Contele Alphonse si Contesa Adèle de Toulouse-Lautrec se despart, iar Henri este crescut de dadaca sa.

La 8 ani pleaca sa locuiasca cu mama sa in Paris. Aici a inceput sa faca primele schite, familia isi da seama de talentul sau, astfel ca Henri va incepe sa ia lectii de la un pictor surd si mut, prieten de-al tatalui sau se pare.

Parintii artistului erau veri primari, iar ca o consecinta Henri suferea de numeroase afectiuni tipice casatoriilor intre rude de sange. La 13 ani, si-a fracturat un picior, iar la 14, pe celalalt. Nu s-a vindecat niciodata complet, picioarele nu i-au mai crescut, prin urmare nu a ajuns decat la inaltimea de 1,54 m.

S-a retras in arta, facand tablouri, ilustratii si litografii. Pana la varsta de 18 ani facuse deja 2400 de tablouri si schite, abordand o diversitate de stiluri. La inceput, creatiile sale ilustreaza animale sau scene de vanatoare. Il pasioneaza caii in mod special.
Ce mi-a placut a fost faptul ca in creatiile din perioada maturitatii sale artistice, Toulouse-Lautrec infatiseaza societatea pariziana din mijlocul secolului 19, cu pitorescul si tabu-urile ei, petreceri, spectacole de teatru sau de cabaret, portrete de prostituate sau betivani, scene de bordel.

Alcoolul devine treptat o parte importanta a vietii lui, se spune ca vinerea seara

organiza petreceri la care oaspetii gustau din cocktailurile preparate de artist. In plus, se pare ca el insusi a inventat cateva retete de cocktail faimoase.

Viata lui boema si plina de excese a fost scurta, a murit la 36 de ani din cauza complicatiilor cauzate de alcool si sifilis.

Unul din tablourile care mi-a atras atentia, atat prin stil cat si prin tema, este portretul Contesei Adèle Zoe de Toulouse Lautrec, mama sa. Transmite duiosie.

Mama artistului a donat muzeului din Albi, aflat in Palais de la Berbie,din Albi, aproape toate operele fiului ei.

Cateva tablouri pot fi vazute si in muzeul Paul Dupuy din Toulouse, m-am bucurat enorm sa-i vad cateva din creatii dupa mult timp de la vizita mea in Albi.

Recomand linkul acesta:

http://www.toulouse-lautrec-foundation.org/the-complete-works.html

Uitasem ce efecte pozitive pot avea arta asupra mintii si sufletului! Eu nu ma mai satur sa le privesc.

Si cine stie? Poate intr-o zi ajungeti pe acolo. Eu m-am bucurat ca mi-am amintit cate ceva despre marii pictori atunci cand m-am aflat in fata vreunei creatii de-ale lor. Ce bine ca profu de desen din gimnaziu ne-a batut la cap! :D

Magicianul de sambata seara

2011-01-23T20:10:00.003+02:00

Sursa imagine: aici

Traind de 21 de ani intr-un orasel ca Botosaniul ai impresia ca nimic nu te mai poate surprinde. Mi s-a parut ca nu am lipsit decat o zi pentru ca am regasit neschimbat tot ce lasasem: strazile cu ale lor gropi, masinile luxoase semete, trotuarul acela buclucas pe care mi-am luxat piciorul asta vara(etrotuar evident inca nereparat), bulevardul si zona Unirii accesorizate cu deja traditionalele pitzi. Imi lipsisera toate, serios!

Ce mi-a lipsit insa foarte mult au fost locurile familiare in care sa poti sta comod doua ore cu un suc, locurile unde stii ca esti servit bine, ca te poti uita o jumatate de ora in meniu si ca preturile sunt foarte bune. Locuri deschise pana seara tarziu si duminica inclusiv!(stiu eu ce spun...noroc de McDonald's, altfel n-as fi supravietuit socului cultural!)

Ce cafenele frantuzesti? Romanian style!

Asa ca am decis sa sarbatoresc inceperea primei cure de slabire din viata mea :D cu o binemeritata pizza, ca sa incep cu dreptul. Seara deja se anuntase frumoasa, mergeam cu oameni dragi, plateau ei :D, afara ningea (doamne cat mi-a lipsit zapada!) si eu eram infometata.

Am ales un loc relativ nou, un restaurant care a inceput de jos (la propriu si la figurat), cu un spatiu mic dar bine organizat pe pietonalul Unirii, la parterul unui bloc, iar acum cateva luni s-a mutat intr-un spatiu mult mai vast, cu decoratiuni de bun gust adaptate ocaziilor (Halloween, Craciun etc), la etajul 1, deasupra unui alt local faimos in Botosani:D.

Pentru mine toate acestea erau reteta unei seri perfecte-de glume ma ocupam eu, evident.

Pe cand asteptam pizza a venit la masa noastra un magician! Il observasem stand langa bar datorita aspecutlui sau neobisnuit. Tanar, charmant, cu un sacou mare, colorat, cu buzunare largi, cu multe bratari si elastice pe mana si cu un arsenal intreg de sfori, mingiute, carti de joc. Insa nu mi-a trecut prin minte ca voi avea parte de un veritabil spectacol de magie just for little me!

Ne-a intrebat daca vrem sa ne arate cateva trucuri, mentionand ca nu ne costa nimic. Ne-a amuzat cu cateva trucuri cu carti, ne-a zapacit cu trei sfori care ba erau scurte ba erau lungi, insa cel mai mult m-a frapat felul in care s-a jucat cu mintea mea si m-a pacalit! Mi-a aratat doua mingiute rosii de burete, mi-a cerut sa ma asigur ca sunt mingiute absolut normale, apoi m-a pus sa strang una din ele in mana cat pot eu de tare. Si-a lipit pentru o clipa pumnul, in care tinea cealalta mingiuta, de pumnul meu, iar cand am deschis palma, aveam ambele obiecte in mana! Nici acum nu-mi dau seama cum a facut, desi stiu ca acestea sunt trucuri de baza. Dar sa te pacaleasca cineva in halul acesta...magicianul e capabil de multe altele...i-am spus ca poate ar trebui sa fiu atenta la geanta!Poate dispare!

Cine stie, pana la vara, daca mai ramane, o sa ne arate cum leviteaza cateva minute inainte sa ne vina comanda! :P

In caz ca sunteti curiosi...am intrebat daca scoate si iepuri din palarie, sau porumbei, insa raspunsul a fost negativ. (Ar fi, totusi, prea mult pentru cei care cauta o seara linistita in oras.:D)

Am apreciat si faptul ca micile numere de magie oferite clientilor erau un pic diferite de la o masa la alta, astfel incat am privit cu fascinatie si mini-spectacolul de la masa de alaturi.

Nu toti au fost dispusi sa fie...tricked...pentru cateva minute, iar unii rautaciosi chiar incercau sa-i demonstreze ca pot si ei (desi nu au reusit, pentru ca e nevoie de o oarecare inteligenta, he he), cramping his style ca sa spun asa (sau deranjandu-l din concentrarea lui, mnah). Insa pentru mine magicianul cu trucurile lui au insemnat un lucru nou, indraznet, fermecator, care mi-au facut seara de neuitat ! Nu vreau sa stiu cum facea trucurile, poate ca avea intr-adevar puteri magice, who knows! Habar nu am de cand e el acolo, acum patru luni nu era, si nici cat o sa mai ramana, dar sigur o sa devina o emblema a locului. Nici nu m-as fi gandit ca cineva ar pune in aplicare o astfel de idee (si are face o astfel de investitie) intr-un orasel ca Botosaniul- mic si, de ce nu,...magic!

Il y a longtemps que je t'aime, jamais je ne t'oublierai !

2011-01-11T14:22:00.001+02:00

http://www.youtube.com/watch?v=9MV-Pov6JTQ

Rezolutii de Anul Nou

2010-12-31T02:47:00.003+02:00

Cum as putea sa nu fiu in trend si sa nu-mi scriu, constiincioasa si plina de speranta, rezolutiile pt noul an ?

Da, sigur, eu si moda...
Ce-mi doresc pentru noul an?Ce imi propun sa fac, ce vreau sa schimb in viata mea?
Rezolutii...E greu sa le insir, sa le clasific..sa le descurc din ghemotocul asta zapacit de ganduri, dorinte, vise si dezamagiri.
Haine mai frumoase, petreceri mai multe? Sa invat sa merg pe tocuri? Sa mananc mai putina ciocolata?
Sa aleg mai bine, sa lupt mai mult, sa fiu mai deschisa cu ceilalti?
Obiectivele mele ar trebui sa fie smart. Sa nu uit asta.

Nici nu-mi amintesc ce mi-am propus sa fac in 2010. Nici nu cred ca s-a indeplinit ceva. Artificiile si sampania de la miezul noptii au sters din minte si ultima urma a ceea ce-mi propusesem, cu ambitie si vointa, sa fac anul acesta.
In decembrie 2009, pe 31, nu-mi imaginam in nici un caz unde voi fi peste exact un an..departe de mine vreo urma de Erasmus, blog sau mai stiu eu ce. Cred ca incercam sa ma hotarasc ce prajitura sa mai aleg din platou... Si habar n-am ce voi face pe 31 decembrie 2011. Nici nu sunt foarte curioasa.

In ceea ce ma priveste, de cele mai multe ori rezolutiile nu se transforma in realitate-prea putine se implinesc, fie din lipsa de vointa proprie, fie din rataciri si impotriviri ale sortii...cine stie, intr-un an se pot intampla multe.

Pentru mine rezolutiile sunt importante mai degraba pentru ca formeaza lista lucrurilor pe care mi le doresc (sau a lucrurilor pe care am impresia ca mi le doresc) si nu le am, ilustrarea a ceea ce vreau sa fiu si nu sunt, si probabil n-o sa fiu niciodata. Eu raman ceea ce sunt, cu bune si cu rele, fie ca imi place sau nu, pentru ca sunt o fiinta umana, prea complexa ca sa ma schimb conform unor randuri scrise in spiritul sarbatorilor.

Iar rezolutiile sunt oglindirea unor idealuri care par mai aproape daca le pun pe hartie, idealuri care pentru o foarte scurta perioada chiar par realizabile. (Unele dintre ele par destul de importante in anumite momente ...insa intervine acel ceva numit viata care de obicei da totul peste cap.)

Da, am mancat mai putina ciocolata timp de cateva saptamani, dupa cum imi propusesem, dar...am avut o perioada stresanta si...
Am incercat sa socializez mai mult dar m-am intors in zona mea de confort..definitiv.
Am inceput din nou sa invat germana, am cautat caietele din liceu,...dar culmea, nu am mai avut timp..
Asa pare ca se intampla mereu, cel putin mie.

Nu sunt pesimista,dimpotriva!
Rezolutiile astea neimplinite lasa loc surprizelor vietii.
Cred ca cea mai potrivita rezolutie, si singura care are sanse sa se realizeze, este: "imi propun sa ma bucur din plin de ceea ce-mi va oferi viata anul acesta". Pentru ca cine stie...as putea descoperi ca ma pot descurca foarte bine cu engleza si nu mai am nevoie de germana, ca ciocolata nu ingrasa pe cat credeam si ca un cerc mai mare de cunostinte nu inseamna ca am si prieteni adevarati sau oameni la care sa pot apela. In schimb, poate ca in singuratatea pe care nu ma mai incapatanez sa o schimb, voi incepe..un blog...un tablou...un proiect..voi avea un moment de liniste, o revelatie.
Anul acesta nu voi face "lista". Pentru ca nu cred in planuri, in programari...pentru mine nu au functionat niciodata. Probabil ca as fi prea preocupata de rezolutii si as uita sa traiesc. Eu cred in lucrurile care vin natural, de la sine, firesc.
Si spun asta sincer, mancand ciocolata. :)

Grinching

2010-12-19T01:50:00.015+02:00

sursa imagine: aici

Pe cand navigam cu entuziasm pe Internet, la viteza enorma de 6.0Mbps (viteza oferita cu generozitate de CROUS Toulouse la pretul modic de vreo suta de euro lunar, dar asta e alta poveste), ma loveste o reclama colorata, in partea dreapta a ecranului, o reclama draguta, desenata intr-un stil naiv. Reclama reprezenta un copil care zambea jucandu-se cu o masinuta, iar textul ma intreba daca eu cred ca o masinuta de jucarie l-ar bucura mai mult acum decat una adevarata peste cativa ani? Anuntul promova oferta unei banci (ING) pentru un fond de economii pentru copii. M-am enervat instantaneu! Sa le fie rusine pentru ce tertipuri ieftine au mai inventat, culmea, inainte de Craciun, ca sa scoata bani din buzunarele oamenilor. Nu judec reclama din perspectiva studentului la comunicare, pentru ca se presupune ca reclama a fost facuta de o echipa de profesionisti care au muuult mai multa experienta decat mine. Desi imi e greu sa-mi imaginez cum a rasarit o asemenea idee in timpul vreunui brainstorming in care erau implicate probabil multe creiere experimentate, inteligente etc.Si cum a reusit sa se furiseze si sa se transforme intr-o campanie. Oau, si unii au si platit pentru asta!

Dincolo de viitor absolvent de CSRP, raman un om..cu simt critic...sau macar cu bun simt!

In primul rand intrebarea sugereaza, nu foarte subtil, raspunsul...care ar trebui sa fie: pai l-ar bucura mai mult o masina adevarata peste cativa ani. Aha. Inteleg ca daca un parinte nu-i mai cumpara copilului cateva masinute, banii economisiti vor fi in cativa ani, prin miracolele financiare infaptuite de aceasta banca, suficienti pentru (macar) avansul la o masina adevarata?

In al doilea rand, nu gandim noi cam prea ca niste adulti? Nu am uitat ca am fost si noi copii? Pentru un copil, o masinuta de jucarie noua e la fel de incantatoare ca si o masina adevarata pentru un adult. Pentru ca universul unui copil e mai mic decat al nostru, al adultilor, si masina noua e o parte importanta din acel univers. Lumea lui e compusa din familie, din scoala sau gradinita si din jucariile sale. Dramele lui, oricat de neinsemnate ni s-ar parea noua, pentru el sunt cat se poate de reale, pentru ca ii tulbura universul. Univers care se dezvolta treptat, univers in care masina de jucarie isi cedeaza locul si importanta unei masini mari dupa vreun deceniu. In plus, multi adulti isi amintesc cu drag de jucariile lor, de masinuta lor preferata sau de ursuletul cu care dormeau.

Dar e criza, oamenii reduc din cheltuieli, nu mai au bani sa investeasca in fonduri de economii (sau asa zise fonduri de economii, as spune mai degraba bani dusi pe apa sambetei, pe comisioane idioate). Nu mai au oamenii de unde sa economiseasca. Sau au? Daca le-am sugera noi de unde sa mai taie? Din bugetul pentru jucariile copiilor, ca tot vine Craciunul. Si ii determinam sa faca asta cu un pretext absolut ridicol: ca o jucarie in minus e o investitie pentru viitorul copilului. Pretindem ca jucaria se va transforma intr-o masina adevarata in cativa ani, cu ajutorul nostru.

“Si marmota invelea ciocolata in staniol....”

Daca e vorba de un copil foarte sarac, probabil nu are multe masinute.Asa ca una in plus e o bucurie mare. In plus as zice ca parintii nu au bani pentru un fond de economii de asemenea proportii.

Daca micutul are parinti care o duc mai bine, atunci cred ca o sa fie capabili sa ii cumpere o masina adevarata peste cativa ani. Sau macar sa-i ofere o educatie buna sau sa-l invete reteta succesului.

Ei si cate masinute poate avea cineva? Sute? Mii? Nu prea cred. Daca se aduna prea multe si nu se mai joaca nimeni cu ele, investitia poate fi recuperata partial daca jucariile sunt vandute la vreun targ.

Nuu, nu mai cumparam copilului masinute, el e cuminte, sta ore intregi in fata computerului sau in fata televizorului..nu se joaca cu masinute, el descopera lumea doar printr-un ecran...

Ce economii? Poate cand va fi mare va castiga la loterie! :D

Sa rasuflam usurati cand copiii vor masinute!
Si cred ca cei care au facut reclama sunt niste Grinch. Si cei de la banca. Oamenii astia dovedesc ca Grinch exista. Logica duce spre o concluzie imbucuratoare: daca Grinch exista, evident ca si Mos Craciun exista!

Francis Cabrel-Petite Marie

2010-12-03T00:50:00.009+02:00

http://www.youtube.com/watch?v=PKzNdJAuBzI

Ultimele cateva luni au fost o experienta cu adevarat speciala,din multe puncte de vedere. Interesant a fost ca a trebuit sa-mi creez pur si simplu o alta lume, a trebuit sa-mi compun un nou univers, piesa cu piesa: camera, iesit in oras, locuri, oameni, banca, drum pana la hypermarket, parteneri de proiect, prieteni.
E ca o evadare, viata mea de dinainte pare atat de departe, ma pot reinventa (desi nu simt nevoia).Daca inainte nu-mi puteam imagina cum va fi viata mea aici, acum nu-mi pot imagina cum va fi viata mea cand va trebui sa plec de aici. Cum va fi fara Garonne si podurile sale, fara avioanele care trec in fiecare zi,fara parcuri si gradini, muzee, strazi si oameni..oameni..
Altcineva va veni in camera asta care mi pare ca a fost dintotdeauna a mea. Am senzatia ca "chambre 21" a existat de cand am ajuns eu in ea si va exista pana voi pleca.
Cu siguranta ca fara tot ce am acum viata mea va fi mult mai saraca, si imi va fi dor...dar la fel cu dupa o iubire pierduta vine dorul, nostalgia, apoi urmeaza o alta iubire, pentru mine va urma probabil noua dorinta de evadare, cine stie cand, cine stie unde!
Incerc sa ma bucur de fiecare moment la maximum pentru ca saptamanile trec incredibil de repede, abia reusesc sa respir si sa privesc cerul printre cursuri si partiale, si in curand se termina.
Dar pe bilet e scris clar... Uneori ma enerveaza biletul acela, parca implacabil, hotarator si de incapatanat. Si a mai si costat foarte mult!
Atatea ganduri: examenele, plecarea, vacanta, gandul la acasa, la craciun, la zapada...

Until June-Sleepless Nights

2010-12-03T00:48:00.008+02:00

http://www.youtube.com/watch?v=FG5bIFJqZ14

Primesc zilnic cel putin 10 mailuri de la cei din AIESEC si incerc sa le citesc in fiecare zi pentru ca asa pot simti ca inca sunt implicata, ca inca sunt acolo, desi nu dau reply ca vin la sedinta sau la teambulding. Dar cu trecerea timpului, s-au adaugat nume noi si chipuri noi, oameni care fac AIESECul acum, iar cei din generatia mea sunt din ce in ce mai putini. De-acum sunt oldie, si, mai grav, am lipsit din iunie de la viata organizatiei asteia la care tin atat de mult, am pierdut oameni si evenimente. Nu am ocazia sa-i cunosc pe cei care au fost recrutati toamna asta, si pierd ocazia sa creez o legatura mai stransa cu membrii din primavara sau din toamna trecuta. Oare cum o sa fie cand o sa intru in sediu prima data dupa ce ma intorc? Si cine stie daca intre lucratul la licenta,dorul de Franta si iesitul in club (sper:D) o sa mai am timp sa ii cunosc macar pe cativa din ei, pentru ca AIESECul sa nu mi se mai para atat de strain si eu sa nu le fiu o straina lor. Sper sa imi gasesc din nou locul printre ei. Daca stau sa ma gandesc, atmosfera probabil este aceeasi ca dintotdeauna, iar oamenii pe care ii voi vedea deschizand usa vor fi deschisi, la fel cum sunt si eu, vor fi muncitori si haiosi, pentru ca asta e AIESECul .

ASi totusi nu pot sa nu fiu un pic intristata de faptul ca AIESECul are alte chipuri, care imi sunt straine. Si ca poate si eu ii sunt straina AIESECului de acum.

Am petrecut atatea momente frumoase, m-am cunoscut pe mine insami si ce pot sa fac, cat ma pot implica in ceva si cat de mult suflet pot pune in ceea ce fac. In AIESEC am aflat ce inseamna echipa, cat de greu si frumos e sa lucrezi in echipa si cat de implinit esti cand reusesti sa faci ceva frumos si bun in ciuda tuturor obstacolelor. As avea enorm de multe lucruri de spus despre cat de frumos si de util este sa fii in AIESEC, si as recomanda oricui sa nu lase sa treaca studentia fara sa se implice intr-o astfel de organizatie.Eu regret enorm ca nu m-am implicat si mai mult, desi stiu ca in momentele acelea, motivele mele erau foarte bine intemeiate.
Important e sa incercam sa fructificam la maxim toate posibilitatile pe care le avem, in contextul in care apar. E incredibil cat de multi oameni pe care ii admir am cunoscut,cat de mult o astfel de activitate deschide ochii, mintea si calea spre numeroase oportunitati de care abia astept sa profit!

La cathédrale Sainte-Cécile, Albi

2010-11-19T20:49:00.004+02:00

Catedrala Sainte-Cécile este cea mai mare catedrala din caramizi din lume, conceputa ca simbol al puterii credintei crestine asupra ereticilor chatari. Construirea ei a durat doua secole, iar caramizile au fost facute din lutul rosiatic din Tarn.
Exteriorul este simplu, in stil gotic, impunator, iar interiorul este decorat cu picturi (cea mai mare suprafata de fresca renascentista), sculpturi reprezentand personaje biblice si diverse elemente arhitecturale specifice epocii, printre care un fel de dantela sculptata in piatra.
Orga catedralei este considerata ca fiind printre cele mai frumoase din Franta. La inceputul vizitei mele, se faceau lucrari la orga si a fost destul de amuzant pentru ca era un zgomot teribil, in contrast cu atmosfera sumbra si cu asteptarile turistilor. Intr-un final, s-au oprit! :)
Se spune ca Sainte Cécile a fost condamnata la moarte prin decapitare pentru ca era crestina. Dupa cateva lovituri nereusite, este lasata sa agonizeze trei zile, timp in care ea a cantat cantece de preaslavire lui Dumnezeu. Din acest motiv, este considerata patroana cantaretilor.

Catedrala este printre cele mai faimoase din Franta si face parte din patrimoniul mondial UNESCO.

Cand am ajuns aici....

2010-11-16T18:43:00.001+02:00

-timp de cateva saptamani, cand ma intorceam din oras si era intuneric, ma asteptam sa latre cativa caini la mine...
-credeam ca secretarele sunt si aici mereu nervoase sau plictisite...
-credeam ca daca am pierdut metroul sau autobuzul trebuie sa astept jumatate de ora pe urmatorul
-credeam ca o autostrada inseamna 10 km...

Alarma de la 4

2010-11-12T12:36:00.005+02:00

Intreg etajul 4 al caminului in care locuiesc, adica cativa francezi, multe chinezoaice si doua romance :) , s-au trezit la 4 dimineata, cand a inceput sa sune alarma de incendiu. Prima mea reactie a fost sa ma invelesc mai bine si sa incerc sa adorm din nou, asteptand sa se opreasca. Eram convinsa ca nu era nici un incendiu, mai ales ca nu era prima data cand suna din senin fara motiv.Dar pe hol era multa agitatie, voci, asa ca am deschis usa si am vazut ca multi erau deja imbracati cu o haina groasa si coborau. Colega ma privea si ea nedumerita, iar intr-o secunda am luat haina si am inceput sa coboram si noi. Au parut o vesnicie clipele in care m-am imbracat, am incuiat usa si am strabatut culoarul. Nici nu stiam ce sa cred, ma gandeam ca daca este, intr-adevar un incendiu, ce riscam, ce se poate intampla? Oare toate lucrurile imi vor fi distruse? Imi faceam tot felul de idei, diverse imagini imi veneau in minte.(Macar aveau sa-mi foloseasca toate asigurarile pe care a trebuit sa mi le fac cand am venit aici!).In urmatoarea secunda, fiinta somnoroasa din mine gandea: "ar fi bine sa fie ceva serios, daca tot ne-am trezit toti, dar probabil e doar un exercitiu". Cand am ajuns la etajul 3,alarma s-a oprit. Prin urmare, nu a fost nici un incendiu (ce bine), iar eu, ajunsa din nou in pat, incercam sa-mi imaginez care a fost utilitatea acestui exercitiu, din moment ce nu am coborat decat un etaj in 5 minute, iar in cazul unui incendiu real nu prea cred ca noi, cei de la etajul 4, vom putea cobori pe scari. Da,langa usa mea este o iesire de incendiu, o usa de sticla groasa, un extinctor si nu mai stiu ce, dar nu stie nimeni sa le foloseasca! Ca sa fie intr-adevar util, exercitiul ar trebui sa fie mai complex, sa fim indrumati, sa stim ce avem de facut. Cel de azi nu a avut nici o relevanta.(Poate doar ne-a facut sa apreciem linistea si somnul mai mult!) Daca, pe de alta parte, alarma a pornit fara motiv (pentru ca e defecta sau sadica), data viitoare, daca va fi un incendiu adevarat, o sa o ignoram toti pana cand o sa simtim miros de fum sau o sa vedem flacari, si atunci va fi prea tarziu. "Treaba romaneasca" ar zice o fosta profesoara de-a mea ( de franceza). De fapt, e treaba frantuzeasca-si de data asta nu a fost asa grozava.

Secvente

2010-11-10T19:41:00.005+02:00

Ma bucur de fiecare data cand am timp sa scriu pe blog. Nu cred ca sunt dependenta de el (sau de scris), dar sunt sigura ca postarile mele, scrise uneori haotic, in graba, dar cu mult suflet, vor capata valoare sentimentala odata cu trecerea timpului. O sa-mi placa sa recitesc ce gandeam in urma cu ceva timp, intr-o seara de miercuri, cu o portocala langa mine...
Urmeaza patru zile de weekend (yey), patru zile pe care nu stiu cum sa le impart intre "ce trebuie sa fac" si "ce vreau sa fac". Ascult 'Petite Marie" a lui Cabrel; cantecul asta ma face sa-mi doresc sa ma fi numit Marie. Dar nu e totul pierdut :)
E o melodie care imi aminteste de un weekend superb petrecut intr-o familie franceza, cu mama, fiica si doua pisici...si noi doua pentru cateva zile:) o familie cu pian, cu multe jocuri de societate, oameni care ne-au primit cu bratele deschise si ne-au oferit momente incredibile. De ce, asta nu stiu, pur si simplu am avut norocul sa pot avea o experienta veritabila frantuzeasca, care nu se inscrie in nici un caz in limitele conceptiilor unora dintre noi despre francezi. Am cunoscut oameni minunati care, mai presus de toate, apreciaza umorul romanesc! :) Un weekend frumos in care am vizitat locuri incredibile si pline de istorie, in care am vazut Marea Mediterana, am simtit ploaia rece, nisipul fin si am uitat sa respir. Am participat la o liturghie la o mica manastire ortodoxa ascunsa intr-un peisaj incredibil, cu vii, campii si arbori scunzi.Uneori, dintre nori, se vedeau Pirineii. Trecuse ceva timp de cand nu mai luasem parte la o slujba si chiar simteam nevoia. Si a fost cu atat mai frumos cu cat toti enoriasii veneau de la mare distanta, se cunosteau intre ei si se bucurau nu doar de binecuvantarea preotului ci si de ocazia de a se revedea.
Dupa fiecare weekend frumos sunt visatoare cateva zile. Weekendul trecut a fost Musée des Augustins, cu gradina interioara superba, cu tablourile care m-au lasat fara cuvinte, trandafirii parfumati si acei gargouilles infricosatori care vegheaza de secole locul. Apoi Place du Capitole in ploaie, Rue de St Rome cu pietrele lucioase spalate de stropi sub pasii repezi a doua fete adapostite sub umbrela. E inevitabil sa nu fii visator in La Ville Rose.

Pana acum

2010-11-09T20:52:00.008+02:00

Ei si ce daca doua carti stau langa mine si ma privesc la fel de indiferente cum le privesc si eu pe ele. Eu vreau sa scriu pe blog!
Franta nu e ce ma asteptam, nu in sensul de mai bine sau mai rau, ci in sensul ca imi construisem imaginea despre Franta cu elementele limitate pe care mintea mea, imaginatia mea le avea atunci. Acum imaginea e diferita pentru ca construita din experienta, din cunoastere, din trairi cotidiene si limite depasite.
Sunt de aproape doua luni aici, si desi au trecut incredibil de repede, privind in urma imi dau seama ca a fost o perioada intensa in care s-au intamplat multe. Ce a insemnat pana acum experienta asta:
-rite of passage: drum singura pana la Bucuresti, 27 de kilograme de bagaj, primul zbor cu avionul (si nu orice fel de zbor, ci unul cu escala, "daca nu ma ratacesc in Otopeni ma ratacesc in Munchen"-gandeam eu. Ei uite ca nu m-am ratacit!)
Iin avion alegere dificila: cheese or ham, tea or coffee :) -cui ii pasa, eram deasupra norilor! Si in drum spre Franta!
Aventura a inceput abia la aterizare, cand a trebuit sa-mi gasesc calea prin maretul Toulouse, sa cumpar bilet pentru naveta pana in centrul orasului...adica sa vorbesc franceza dupa doi ani de pauza(in care singura urma de franceza din viata mea era pseudo-cuvantul furculission!, dupa o zi plina de emotii, o noapte nedormita si cateva ore de zbor. Si apoi, prima calatorie cu metroul. Multe first times...si am trecut cu bine peste toate. Culmea, cand am ajuns la Accueil si am recitat intreaga poveste despre doua fete care au venit de departe, din Romania, cu o bursa Erasmus, cei de acolo erau incantati de franceza mea, in sensul ca intelesesera tot ce le-am spus. They made my day! Asta insemna ca nu e chiar grava situatia, macar inceputul era bun
Din prima zi am dat peste oameni foarte foarte amabili care ne-au plimbat cu masina prin campus ca sa rezolvam cu actele si sa ne cazam. In cele din urma..camera- o incantare! Mare si numai pentru mine!

Toulouse pare sa ofere mereu ceva nou, parcuri, gradini, muzee, peisaje incredibile, podurile, Canal du Midi, La Garonne, oamenii, cerul, avioanele care trec atat de des si care ma fac sa visez..Si inca mai am atatea de descoperit! Ma indragostesc de fiecare loc si imi propun sa-l vizitez, sa-l mai vad de cateva ori, dar de fiecare data apare altceva, la fel de fascinant. Nu am timp, nu am cuvinte..dar ce e mai important e ca toate mi-au marcat sufletul, si au ramas acolo, sub forma unor sentimente, a unor emotii care nu pot fi uitate. O plimbare in oras e o adevarata terapie prin frumos, asa reusesc sa-mi reincarc bateriile pentru o intreaga saptamana.
-Si acum facultatea..Paul Sabatier..aici am descoperit eu ce inseamna de fapt facultate..Nu am lipsit de la nici un curs in aceste opt saptamani, de la nici un seminar, nu am intarziat si am fost foarte atenta..am stat mult la biblioteca si am citit suplimentar. Cine ar fi crezut? Programul e destul de incarcat ( reminds me of highschool) si ma face sa-mi dau seama ca in Iasi nu muncesc destul pentru facultate. Poate pentru ca nu sunt motivata....Oricum, toti studentii par foarte seriosi si sunt mai mereu prezenti.(Poate si pentru ca nu exista conceptul de suport de curs..?:) ) E amuzant sa-i aud cum tasteaza (multi au laptop), imi amintesc de scena procesului din Alice in Tara Minunilor, cand toti juratii luau notite cu interes si scartaiau penitele “in cor”.
In prima zi eram amuzata si de faptul ca toti aveau caiete, foi, penare, multe pixuri, creioane colorate, de parca ar fi inceput clasa I. De fapt, stiau ei ce stiau...n-am scris in ultimii doi ani cat am scris in cateva saptamani. Am investit serios in articole de papetarie.:)
Aveam o senzatie stranie la inceput cand primele cuvinte pe care le auzeam dimineata erau in franceza-mereu ma gandeam ca e prea devreme pentru franceza! Acum franceza de la ora 9 e fireasca, la fel cum sunt firesti si Place du Capitole sau biblioteca fantastica a facultatii sau mersul cu metroul! Ca m-am obisnuit cu toate astea e mare lucru pentru mine, o fata dintr-un oras mic cu numai doua numere de tramvai (pe care le confund!).Acum trebuie sa ma intorc la tovarasa mea din ultimele doua seri- Petit traité de manipulation à l'usage des honnêtes gens..:)

To be continued :)

Click!

2010-11-08T14:52:00.004+02:00

A trecut ceva timp de cand n-am mai scris, am avut o multime de idei pe care le-am uitat inainte sa le dezvolt...dar cand nu sunt visatoare sunt stresata sau calatoresc:))..deci nu am timp
admiram zilele trecute pe facebook fotografiile din cluburi ale prietenilor, fotografii "branduite", facute profesionist si expuse cu mandrie in albumul cluburilor in voga (din Iasi). Mi se pare mie (eh eu nu prea sunt la curent..) sau a devenit un trend..Atat printre cluburi cat si printre tineri: locul X e tare daca are fotografi profesionisti si album pe facebook, indivizii Y sunt cool daca apar in pozele de pe profilul cluburilor. Mi se pare, sincer, ca de cand a inceput facultatea, din octombrie, tot mai multe cluburi au adoptat aceasta moda. Despre mine ce sa zic, nu cred ca voi avea vreodata aceasta onoare:P daca e o camera foto in preajma inseamna ca trebuie sa stau dreapta, sa nu fac funny faces, sa nu ma incrunt..si asta ar insemna sa nu fiu eu. O alta varianta ar fi sa ies caraghios intr-o poza-n-ar fi prima data, dar mai bine nu..
Oricum, e interesant sa urmaresc trendurile din "lumea cluburilor", iar genul acesta de fotografii nu poate decat sa ma umple de admiratie pentru persoanele care apar acolo: atat de frumoase, de aranjate, perfecte-mai bine decat pe covorul rosu!, pentru fotografii profesionisti talentati care castiga si ei o paine:) si surprind adevarate coperti de reviste glossy! si pentru cluburile care stiu cum sa atraga public, cum sa faca o seara cu adevarat reusita. In plus, toate acestea se concretizeaza intr-un rezultat frumos, in niste imagini care fac placere, care vor fi o amintire frumoasa. Ma intreb..oare se termina era fotografiilor facute intre prieteni, fotografii in care ieseam transpirati, cu ochii inchisi, cu obrajii imbujorati(de dulceata cocktailurilor), fotografii cu jumatati de fata pentru ca fotograful-adica cine se nimerea, era si el...vesel?
Macar acum o sa existe dovezi mai onorabile ale petrecerilor din tinerete :)

16 octombrie

2010-10-17T00:18:00.004+03:00

Ziua mea e doar o data pe an :) dar parca de fiecare data vine mai repede, pe neasteptate, ma ia prin surprindere si...eu nu sunt pregatita! Anul acesta m-am trezit cu prajituri si cu o voce vesela cantandu-mi "la multi ani!"
Pe geam se vedea, melancolic, de sub ploaia marunta si deasa, Toulouse-ul. Visul meu pentru 4 luni.
M-am nascut in mijlocul toamnei si nu m-am sfiit sa imprumut tot ce are ea mai frumos: meditatie, poezie, aramiu, fiori, ochi verzi...
Dupa amiaza priveam zidul de caramida al catedralei gigantice si straduta stramta prin fereastra cafenelei. In fata mea, o prietena adevarata. ce pot sa-mi doresc mai mult?
Oare cum era Oscar Wilde? Stiu eu de ce ma intreb...

Imi place aici

2010-09-30T20:24:00.009+03:00

Ma gandeam de ceva timp sa-mi cumpar stelute din acelea fosforescente, care se lipesc de perete, de tavan. De fapt, cred ca de vreun an tot imi propuneam sa caut cand merg intr-un hypermarket. Evident ca am uitat-ma pierdeam printre rafturile cu dulciuri sau cu jucarii. Si uite asa nu am mai cumparat, desi mi-ar fi inveselit coltisorul din camera de camin. Dupa multe acte, bagaje si un zbor cu escala, am gasit stelutele -ma asteptau aici, in Franta, in camera mea de camin. Ultimul locatar era, se pare, la fel de romantic, visator si copilaros ca mine. Cand ma intind in pat, le vad, pe toate sapte, cum stralucesc. Parca la fel de frumos ca stelele adevarate pe care le zaresc, tot din pat, pe fereastra inalta a camerei. Nici nu stiu la care sa ma uit, nici nu indraznesc sa inchid ochii. In cateva minute, adorm. Ele ma privesc toata noaptea...
pentru ca stelele ne privesc pe noi oamenii, la fel cum le privim noi...ele cauta, pe cerul plin de oameni de sub ele, pe cei mai stralucitori...pentru ca unii din noi stralucesc mai tare, altii mai putin.Dar asta e o alta poveste...

Franta day 2

2010-09-15T18:30:00.001+03:00

Inca incerc sa ma obisnuiesc cu noile imprejurimi, inca incerc sa-mi dau seama ce inseamna ...planeta Franta, ce vrea ea de la mine si eu de la ea. Revin cu detalii si poze.

Fac bagaje!

2010-09-09T15:12:00.004+03:00

E al treilea an deja...cand se raceste brusc afara, cand vremea e uracioasa cate o saptamana, cand in cataloagele hypermarketurilor apar ofertele traditionale la rechizite scolare...eu fac bagaje. De data asta pornesc singura cu ce incape in 20 de kilograme de bagaj. Nu mai pot umple un portbagaj de masina, nu ma mai intampina Iasiul. De data asta, nu stiu ce sa-mi imaginez, ce sa sper, nu imi pot vizualiza viata in Franta. Tot ce stiu este ca nu pot ingramadi intr-un geamantan urmatoarele patru luni din viata mea.
Imi vine in minte o carte veche, anonima, dar foarte frumoasa pe care am citit-o in copilarie. Asa incepea in carte si povestea pasarilor calatoare...in acelasi decor tomnatic, ele isi luau zborul. Si protagonista cartii ramanea melancolica in urma, le astepta pana in primavara. De data asta, eu, protagonista, plec cu ele. E tot ce mi-am dorit!

Watching TV...

2010-08-27T17:35:00.002+03:00

Am impresia ca astazi, televiziunea reflecta mai bine, mai fidel, opinia poporului si dorintele acestuia, decat cei care sunt platiti sa faca acest lucru, al caror rol primordial este acela de a reprezenta interesele oamenilor. Prin televiziune ma refer la posturile autohtone care prin talk-show-uri, prin petitii, dau glas oamenilor simpli, care vor sa se faca auziti.
In cadrul unor emisiuni invitatilor le sunt adresate intrebari dure, li se cer raspunsuri categorice si clare din partea moderatorului dar si a telespectatorilor. De asemenea, televiziunile semnaleaza anumite situatii, fac anchete, investigheaza si isi indeamna telespectatorii sa isi exprime opinia prin mesaje trimise redactiei. Aceste mesaje sunt mai apoi transmise,de obicei in cadrul jurnalelor de stiri, astfel incat cei interesati afla opinia generala despre un anumit aspect.
Evident, ar fi naiv sa spun ca televiziunile si-au asumat rolul nobil de a crea unitate si solidaritate in randul publicului din dorinta de a crea o societate mai buna. Finalitatea eforturilor lor este atragerea publicului si castigarea popularitatii. Dar indiferent care este scopul acestui tip de activitate, acestui gen de produse de televiziune, efectele sunt pozitive si fac din vocea poporului o putere.
Exista insa mult de discutat pe aceasta tema; principalul lucru care ma preocupa este ca televiziunea are, in fond, controlul asupra temelor abordate si discutate. Oare exista preocuparea de a aborda subiectele care au cele mai grave implicatii pentru oameni sau cele in privinta carora respectivul post de televiziune are anumite interese?

Pagina 1

2010-08-24T11:12:00.000+03:00

De cele mai multe ori imi este greu sa incep ceva nou, e dificil sa scriu un rand pe o pagina alba, fie ea pagina de viata sau de blog. Cum ar trebui sa-mi organizez blogul? Sa scriu tot ce imi trece prin minte? Sau sa scriu ceea ce cred eu ca i-ar interesa pe ceilalti?
Stand sa ma gandesc mai bine, o sa-mi fac propriile reguli. Deocamdata, acest blog este un exercitiu de scriere, de introspectie, de meditare, de utilizare a limbii romane, de comunicare, poate doar cu mine insami. Cu timpul va evolua, la fel cum voi face si eu. Deocamdata e vacanta:)

Am blog! :)

2010-08-21T10:01:00.000+03:00